Lecturi

Am citit o culegere de povestiri semnate Philip K. Dick. Taman ce am lasat-o din mina. Afara urla niste betivi. Si imi doresc sa fiu o furnica electrica, sa imi deschid pieptul si sa sterg din banda perforata a realitatii mele ceva din ce ma inconjoara. Programul asta a inceput sa functioneze defectuos. Si paranoid compulsiv cind in cap imi tiuie greieri.
M-am saturat sa evoluez ca pe oua, cuie, carbuni aprinsi. Sa functionez cenzurat. Imi vine sa urlu la luna si s-o vad cum fuge. Sau cum blocul asta se dezintegreaza. Prieteni, dusmani, big brother, inexorabile alternari de noapte si zi, de rau si bine, de tot si nimic.
Miine o iau oare de la acelasi capat sau am un alt inceput in alta directie.

o carte

pe care mi-a recomandat-o fiica-mea si pe care am citit-o dintr-o rasuflare
Impreuna de Ana Gavalda

carti

de citit, daca nu ati facut-o pina acum:
Milan Kundera - Insuportabila usuratate a fiintei (un roman care mi-a placut foarte mult dar care in acelasi timp mi-a lasat un sentiment nelamurit, amestecat, usor amar, pe alocuri duios si care m-a obligat la reflectii - nevrind de fapt sa o fac)
si Yasushi Inoue - Dragostea si moartea, si valurile (trei povestiri ca niste stampe, de citit in parc, duminica, despre dragoste, amintiri, surprize...)

In cautarea timpului pierdut

E ora 22 si jumate trecute fix. Un idiot bormasineaza undeva si il aud prin toti peretii. Alt idiot bate in teava caloriferului. De ce dracu imi tulbura existenta?! Nu eram eu fericita in padurea Du Weldenvarden?! Eu, Eragon si Saphira, dragonul albastru. Da eu sint Eragon, deja din primul volum. Acum la pagina 309 din volumul 2, sint somnoroasa, vreau sa adorm si sa visez mai departe. As comanda si miine tot ploaie, sa ramin ca astazi, amanta asternuturilor din vizuina, cu biscuiti, suc si tigari. Scurta fuga in centru, tradare mirsava, a fost iertata rapid de cartea cu coperti rosii, pentru ca am luat-o cu mine in metrou.
Si acum cu degetele mingii ochii dragonului si rindurile de litere negre asezate cuminti pe file. Inchid pleoapele ingreunate de somn si deja visez zborul meu peste cimpiile verzi.
Da, iar sint Eragon si sint o singura fiinta cu dragonul meu albastru.
Dormi si viseaza mai departe, ma indeamna el in gind. Dar nu pot pentru ca ma agit aiurea pe sub paturi si nici telepatia nu ajuta daca unul imi bormasineaza creierii.

Nota bene: da ati ghicit, iar citesc cartea aia, acum volumul 2 din Eragon-ul lui Christopher Paolini. Si mi-am dezamagit admiratorul secret care ma gaseste interesanta dar nu intelege de ce pun Stapinul Inelelor intr-o lista de filme preferate. Imi plac povestile, stimabile F. Si povestile ma plac pentru ca imi vorbesc. Pacat ca tie nu ti se mai intimpla asa ceva!

gettin high on scifi

azi se dezbate la nivel de blogarime amatoare de sefeuri care e cel mai tare roman de gen + urmatoarele 4 in opinia unora si a altora

voila de vedeti:

Meea

5. Lumea Fluviului – Philip Jose Farmer 1971

primul roman dedicat Lumii Fluviului, lume sau planeta artificiala unde sint resuscitati concomitent oameni de pe Terra ce apartin tuturor epocilor istorice de la neanderthali pina la ilustrissimi ai secolului 20, gen Goring. lasati sa rescrie istoria de-a lungul unor tarimuri, ce marginesc un fluviu urias, experiment antropologic condus de misteriosi stapini, intr-un scop destul de obscur.

4. Lumea lui Ender – Orson Scott Card 1985

am citit romanul asta undeva prin anii 90, l-am recitit acum un an si mi-am dat seama de ce nu l-am putut lasa din mina nici atunci si nici acum. omenirea se confrunta cu o invazie a unei civilizatii insectiforme. un copil de 5 ani este educat, impreuna cu altii de seama lui, sa lupte impotriva navelor invadatoare. si cum poti face asta?! convingindu-l ca se joaca.

3. Dune – Frank Herbert 1965

roman despre o societate galactica feudala cu actiune exploatata pe numeroase planuri. o poveste in care intriga politica, problemele industrializare versus ecologie, religie versus stiinta se impletesc intr-un vast tablou complex care creeaza o Lume, o istorie intreaga.

2. Ubik - Philip K Dick 1969

Dick este un individ ale carui romane imi dau senzatia ca intru in creierul unui nebun sau ma gasesc deja intr-un spital de boli nervoase, dar imi place teribil de tare. iar Blade Runner filmul facut in 1982 dupa Do Androids Dream of Electric Sheep? este unul dintre filmele revazute cu placere.

1. Mina stinga a intunericului – Ursula K. Le Guin 1969

un barbat ajunge ambasador pamintean pe ciudata planeta Hain unde populatia este androgina, evoluind ciclic intre un sex si celalalt. dragoste si ura, gelozie si devotiune, caldura si frig, lumina si intuneric, Yin si Yang, femeie si barbat. citind-o, de doua ori chiar, am inceput sa imi doresc descoperirea fratelui meu geaman, sper sa fie nascut pe undeva si sa apuc sa il intilnesc vreodata.

...as mai fi pus poate Picnic la marginea drumului al fratilor Strugatski, si un Asimov si un Vonnegut ...si un Vladimir Colin care este mai mult fantastic decit stiintific, dar nah, conventia a fost 5 books.

_____

Lolita

1. Ciclul Pandora – Frank Herbert, Bill Ransom

2. Picnic la marginea drumului - Arkadi & Boris Strugatki

3. Jocul lui Ender - Orson Scott Card

4. Furnicile - Bernard Werber

5. Solaris - Stanisław Lem

Frank Herbert m-a impresionat initial cu Dune, pe care am devorat’o pe nerasuflate, la fel ca marea majoritate a cititorilor de SF, presupun. Si-apoi am dat de Pandora. Care m-a fermecat. Eram destul de tanara cand am avut de-a face cu filosofia exprimata acolo. Cam 15 ani. Insa deja incepusem sa imi pun probleme existentiale. Am recitit-o de curand. Si-am descoperit lucruri care, evident, la o prima lectura imi scapasera. Nu eram destul de matura pentru ele.

Ciclul Pandora imi place in primul rand pentru felul in care autorii discuta credinta crestina. Pentru atitudinea pe care o au fata de orice fel de religie. Pentru ca ei considera, asemeni renascentistilor, omul pe primul loc. Este o carte mereu actuala, care poate fi interpretata din foarte multe unghiuri. Contine solutia multor probleme ale umanitatii. Mai ales in ceea ce priveste alteritatea. Iar raportul dintre creatie si creator este prezentat intr-un mod destul de interesant.

N-o pot povesti in trei randuri si nici nu vreau. In plus, lectura este o chestiune atat de personala, e ca si cum m-as apuca sa spun de ce imi place un parfum: pentru ca are o nota de citrice – mie poate ca imi place, dar altora poate provoca alergie.

_____

Dreaming Jewel

Aoleu, babelor, ce mi-ati facut! Pai numai cinci?

Ia sa vedeti ce frumos stiu eu sa trisez.

Un top cinci al romanelor SF preferate ar cuprinde, fara indoiala, Dune de Frank Herbert [primul roman, adica, nu toata seria cu acest nume], Jocul lui Ender de Orson Scott Card, Solaris de Stanislaw Lem, Picnic la marginea drumului de Arkadi si Boris Strugatky si Ubik de Philip K Dick. Toate pe locul intai, n-as putea alege intre ele.

Cum insa este foarte probabil ca si ceilalti sa le mentioneze printre preferinte, m-am gandit sa pomenesc alte cateva romane pe care le iubesc de-a binelea, dar care sunt mai putin cunoscute poate. Nu de alta, dar sa nu ne repetam.

5. Perdido Street Station – China Mieville.

Roman devenit emblema genului new weird, Statia Pierzaniei este desfasurarea unei imaginatii care nu se teme de macabru. Desi exista si o intriga tensionata [vanarea unor pradatoare periculoase – moliile nestinse - care exista in mai multe dimensiuni si se hranesc cu intelectul cetatenilor si, in paralel, lupta unora dintre locuitori cu sistemul militienesc ce controleaza orasul], principalul merit al cartii este imaginarea unei civilizatii la limita SF cu fantasy, un amestec de tehnologie si alchimie, de mocirla si magie, in care morbidul primeaza, in care ciudatenia, monstruozitatea, diferitul nu mai sunt izolate, respinse, demonizate, ci sunt admise, fac parte integranta din universul cartii.

4. Dancers at the end of the time – Michael Moorcock.

Evenimentele se petrec la sfarsitul timpului, dupa toate tumulturile istorice, cand “rasa umana incetase in sfarsit sa se ia in serios. Fara moarte si fara notiunea de pacat, fara coduri morale, inutile intr-o lume unde ireparabilul – la propriu- nu exista, viata este vesela, fericita, inocenta intr-un mod fundamental. Eroul principal, Jhereck Carnelian, este tot ce nu prea sunt eroii romanelor SF: inocent, sincer, bine dispus, bine intentionat, curios, fara un secret tenebros, fara standarde masculine sau orgolii, pe scurt, un personaj de o candoare pe care nu poti sa nu o simpatizezi. Cand insa intalneste o calatoare accidentala in timp, venita din epoca victoriana, Carnelian se indragosteste de ea, iar rezultatul ciocnirii dintre mentalitatile celor doua epoci este ceva de genul Queen Victoria meets Oscar Wilde. Moorcock reuseste, cu umor si fara sa fie demonstrativ, sa arate atat absurditatea conventiilor sociale prea rigide cat si pericolul ce rezulta din lipsa unui cod moral, oricat de seducatoare ar parea atata libertate.

3. Noi – Evghenii Zamiatin.

Un roman care este cufundat intr-o trista obscuritate, desi a fost sursa de inspiratie pentru 1984, fapt recunoscut de Orwell. Unii sustin ca ar fi fost o sursa de inspiratie si pentru Brava lume noua, fapt pe care Huxley l-a negat cu incapatanare. Noi a fost scris in 1920. Zamiatin, care vedea pe pielea lui cum se implementa comunismul in Rusia, creeaza un erou caruia nici prin cap nu-i trece sa se revolte, ca personajele celor doua distopii citate mai sus. D-503 [caci oamenii nu mai au nume si individualitate] se abate de la reguli doar pentru ca se indragosteste de o membra a unei grupari subversive si, de fiecare data cand se mai sustrage unei reguli, nu se simte liber. Dimpotriva, se simte vinovat, se crede bolnav, incearca sa revina la ceea ce el cunoaste drept normalitate. Este cel mai reusit experiment literar de spalare pe creier, acela in care victima coopereaza cu calaul de buna-voie si cu entuziasm, ajungand sa fie recunoscatoare ca e urmarita de securitate, fiindca, isi spune, prezenta securistilor o va impiedica sa greseasca. Si, in ciuda anului aparitiei, cartea se sustine si astazi, nu este in niciun fel datata.

2. Cartea soarelui nou – Gene Wolfe si Dying of the light de George R.R. Martin.

Cartea soarelui nou este un gen hibrid, la granita dintre SF si fantasy. Actiunea se petrece intr-o lume care a decazut, pierzand multe dintre cunostintele tehnologice de odinioara, asa incat utilizarea acestei tehnici nu se deosebeste, in ochii oamenilor, de magie. Soarele planetei, numita Urth, se stinge incet. Tanarul Severian, ucenic renegat al breslei Tortionarilor, porneste prin aceasta lume, in ceea se va dovedi o calatorie initiatica, ce il va pregati, fara ca el s-o stie, pentru a reprezenta omenirea la testul suprem, unde se va vedea daca aceasta a evoluat suficient cat sa primeasca o a doua sansa. Cartea este complet imprevizibila, scotandu-ne din peisajul si rutinele specifice genurilor SF si fantasy, este complexa, iar unele dintre povestile secundare sunt impresionante si ar fi meritat cate un roman separat.

Dying of the light este genul de roman in care personajele iti iau ochii si asta in ciuda decorului si atmosferei pe care Martin le creeaza cu mana de maestru. Pe o planeta care se indeparteaza pentru totdeauna de soare, parasita de mai toti locuitorii sai, regulile civilizatiei se destrama, lasand loc instinctelor si bunului plac. In acest mediu devenit periculos, un barbat revine pentru a-si regasi fosta iubire din tinerete, prinsa intr-o casatorie sa-i zicem netraditionala din care nu prea se poate retrage. Toti cei implicati in povestire vor invata, in modul cel mai dur cu putinta, ca nu poti sa refaci ceea ce nu mai exista si ca uneori pretul pentru a avea ceea ce iti doresti este chiar distrugerea lucrului dorit. Personajele sunt complexe, surprinzatoare, credibile si obtin afectiunea cititorului; si chiar daca de murit moare exact cine trebuie, esti atat de prins de poveste incat realizezi asta abia retrospectiv.

1. Mockingbird – Walter Tevis.

Daca ar fi sa aleg o carte care sa fie tradusa fara intarziere in limba romana, ar fi asta. Intr-o epoca in care omenirea a uitat sa citeasca si sa scrie, stingandu-se incet, intr-o stare de fericire indusa de droguri si de urmarirea spectacolelor de televiziune de tip sex si violenta, un om redescopera lectura si placerile acesteia, si asta ii schimba viata in mod inimaginabil. Germenii acestui viitor sunt semanati in prezentul in care noi stam azi de vorba, ceea ce face romanul sa fie infricosator, cum ii sade bine unui SF distopic. Cartea e scrisa simplu, alert, si contine cateva scene memorabile, de natura sa bantuie cititorul mult dupa ce a terminat-o, dar nu zic mai multe sa nu stric surpriza, ca poate se milostiveste cineva si o traduce si la noi.

_____

Rhetta

Babelor,

Cica sa zic top 5 carti SF. Eu. Pfff!

Asa ca m-am dus la Veta.

- Scrie tu, ca stii mai bine, am zis.

- Nu, ca ma machiez pentru diseara, a raspuns ea din spatele unor perdele de vopsea pe care si le pictase pe fata.

- Da’ eu nu stiu SF!, am spus.

- Ei si? a zis ea. Copiaza o lista de pe net…

Avea dreptate, dar totusi mi s-a parut o marlanie, si la urma urmei am citit ceva SF la viata mea. Doar ca nu mai tin minte ce. Deci zic asa:

1. Stanislav Lem – Solaris, pentru ca am inteles-o, desi este foarte desteapta.

2. Philip K. Dick – Do androids dream of electric sheep?, pentru ca e cu androizi.

3. Kazuo Ishiguro – Never let me go, pentru ca e extraordinar de bine scrisa.

4. HG Wells – Razboiul lumilor.

5. Habar n-am. Nu cartea, pur si simplu habar n-am.

_____

Strelnikov

1. Burroughs – Naked Lunch

2. Frank Herbert – God Emperor of Dune

3. Phil Dick – The Man in the High Castle

4. Zelazny – Lord of Light

5. Spinrad – The Men in the Jungle

nota bene: initial Herbert era number one [pt ca, trecand peste defecte minore, irlandezu asta ticnit chiar a avut o viziune]. apoi m’am uitat un pic la raftu cu mainstream si mi’am dat seama ca, de fapt, Naked Lunch e science fiction pur. habar n’am ce ”mesaj social” isi inchipuie beatnicii ca e acolo, i see none, dar e o carte bestial scrisa, thats enough.

carti si filme

kilipirim
pier paolo pasolini - teorema - cartea pe care si-a materializat-o in film (si iar o scrieri corsare pe care am daruit-o)
orson scott card - copiii mintii - al patrulea volum din ciclul lumii lui ender
kim stanley robinson - marte verde ( premiata cu hugo)
si pentru a completa ring am luat normal, spiral de Kôji Suzuki pentru ca imi plac mie horrorile

buuun
si filme de simbata duminica
al nustiucitelea episod lost din a nustiucita serie (devine complicat si alambicat mai dihai ca un labirint minosian)
legion (nu am rezistat decit un sfert de film ca e prost dar ma gindisem ca nah, ingeri demoni chestii)
alatriste (film bun - regizor spaniol - despre onoare si loialitate, barbatie curaj si fairness; infruntari nobile in decoruri baroce si secvente picturale si bineinteles femei frumoase dar fatarnice si tradatoare in iubire - exista si din astea cit cuprinde) - multumesc cuiva pentru povestirea lui succinta si recunosc, am dat recomandarea mai departe tlönienilor
fish tank (il vazusem pe blogul lui dobro si m-am gindit ca merita vazut si da, a avut dreptate, un film frust, uman, real despre viata in suburbia engleza)

deocamdata atit... ma duc sa gatesc papa bun si sa imi mai torn un pahar de vin rosu pentru inspiratie, ca vine acasa copila hamesita si ma cearta

achizitie

am gasit, bintuind intr-un scurt intermezzo la caldura librariei din green hours, unde ma aflam cu onor ca expozanta la green fair, o carte, pe care am si pescuit-o cu ambele miini.
de abia astept sa ajung acasa sa o citesc.
Pier Paolo Pasolini - Scrieri corsare (1975)
acel Pasolini cu al lui Salò (sau cele 120 de zile ale sodomei)
"Scrierile corsare ramin unul dintre rarele exemplare de critica intelectuala radicala a societatii dezvoltate din Italia" zice Alfonso Berardinelli pe coperta
[....in ultimul sau interviu, Pasolini spune: "Nu va amagiti. Voi sinteti, cu scoala, cu televiziunea, cu docilitatea ziarelor voastre, voi sinteti marii conservatori ai aceste cumplite orinduiri, bazate pe ideea de a poseda si a distruge. Ferice de voi ca sinteti multumiti cind puteti gasi eticheta corecta pentru un delict. Mie asta mi se pare una dintre multele operatiuni ale culturii de masa. Neputind sa impiedicam producerea anumitor lucruri, ne gasim pacea construind rafturi"....Se construiesc rafturi pentru a continua sa se aseze in ordine dosare pentru totdeauna reduse la tacere, scandaluri si rusini nationale, complicitati si remuscari generationale...]
nu mentionez decit ca, in noiembrie 1975 a fost asasinat in mod brutal si pina astazi misterul planeaza asupra mortii sale.

PS: si imi place teribil de tare cum gindeste omul asta, vehementa lui, incisivitatea si virulenta cu care pune in discutie teme ce se pot extrapola oricarei civilizatii contemporane inclusiv cea romaneasca pe care o traim din plin. si ca sa nu mai spun cit de fascinant este sa imi regasesc propriile-mi opinii acolo. imi place la pasolini si imaginatia bolnava, contorsionata si ciudata asemanatoare mie.

gata

a 4 a zi de hibernare.
m-am amenintat azi sa ies. n-am vrut. am umplut cada si am stat in apa si am citit. a doua carte despre Andrew (Ender) Wiggins. daca in prima carte s-a jucat, in astalalta a vorbit in numele mortilor.
faina. urmeaza a treia, ca asa le-a gindit orson scott card.
acu astept un glob de aur. pina vine ascult no man's landu lu nic si citesc dune. in romana. ca in english am citit-o acu 25 de ani.
am descoperit oricum ca astia de tradusera vorbitoru au balmajit personajele. ori traducatoru ori aia la editare. n-o sa imi dau cartea pe mina lor. cre ca de aia au dat si faliment.
Fishku si mai termina cu parabola. artistu picteaza un magar pascind si criticu vede perenitatea sentimentului inefabil al vremelniciei in dialogul viata-moarte.
pupici zgubilici, miine dau cu nasu in ger. aaa si sa vad daca m-am lasat de fumat sau e doar o abstinenta temporara.

ce mai citesc

eu in ultima vreme.
De fapt o dupa amiaza si o noapte pina am adormit.
Nu sint fan romane best-sellers dar sincer nu l-am putut lasa din mina. M-a prins Stieg Larsson asta, si pina nu mi-a spus toata povestea nu s-a lasat. Chiar daca pe alocuri mi s-a parut ca abunda in amanunte inutile si am avut tendinta de a sari peste, imagini vii mi s-au derulat in minte, un pic prea vii unele dintre ele.
Femei care urasc barbatii care urasc femeile...ha ha glumeam
de fapt e: "Barbati care urasc femeile" cititi-o si dupa aceea spuneti-mi: voi n-ati vrea sa fiti hackeritze?