Dilema de luni

Nu stiu altii cum sint, dar eu, cind ma uit la imbecilitatea fudula si nesimtita a concetatenilor mei ma apuca o stare amestecata de sila si mila si socot ca trebuie sa fiu muscatoare si rea, scuipindu-le in fata dispretul resimtit.
Incepind cu mimozele cu creierul cit nuca de care ma lovesc in cluburi, terase, metrou si terminind cu vecina Ionela care a venit sa ma intrebe daca mobila stationata pe hol e a mea. Venise vineri si vecina de linga lift cu aceeasi intrebare
De o luna sta mobila aia acolo, si eu m-am impiedicat de ea simbata noaptea la 3 cind am ajuns in vizuina urcind 10 etaje pe intuneric.
Presupun ca babele blocului au facut colocviu si au conchis: mobila tre sa fie a nebunei aleia tunsa ca un barbat, care asculta muzica urlatoare si tacane la masina tot timpul. Asa ca au sunat la usa.
Am pus azi un mare bilet:
MOBILA DE PE HOL NU IMI APARTINE!
NU MAI DERANJATI!
PS: Sper sa pot pleca in Cuba. Cel putin acolo imbecilismul va fi in alta limba pe care eu nu o inteleg prea bine.