"The most terrifying fact about the universe is not that it is hostile but that it is indifferent; if we can come to terms with this indifference, then our existence as a species can have a genuine meaning. However vast the darkness, we must supply our own light." Stanley Kubrick

19.04.10

le bonheur en allemagne?

[un articol colectiv. de data asta cu alti invitati in sala]

Wessis und Ossis peste Zidul Berlinului, Gothics linga Poarta Brandenburg, Punkern de 1 Mai, Huren pe Reeperbahn, Besoffene Menschen la Oktoberfest, Links Radikalen din Rote Zora, Türken in cartiere lumpenproletare usw.


si Günter Grass, Heinrich Böll, Friedrich Dürrenmatt, Martin Heidegger, Ernst Hildebrand, Paul si Rudolf Hindemith, Carl Orff , Konrad Adenauer, Willy Brandt dar si cei peste 50 de cistigatori ai premiului Nobel din 1950 incoace, plus Paul si Michael Verhoeven, Werner Herzog usw. (consultati wiki)


Germania a renascut din propria cenusa. Este diversa, colorata, plina de viata, multiculturala, o putere economica si militara europeana si mondiala si chiar daca spectrele mai bintuie in Hintergrund in adinca fiinta a unui popor, demnitatea, rigoarea, precizia, hotarirea, determinarea, robustetea germana ramin calitati perene, pe care n-ar strica sa le aiba si locuitorii spatiului carpato-dunareano-pontic.

si ce vreau eu sa spun cu acestea, poate va intrebati
...simplu:
Ich bin stolz ein Deutscher zu sein! (nur ein wenig aber wichtig)
und Musik, meine Damen und Herren:




_____

[Zum] Germania de azi: ordine/haos, trenuri ultra-rapide care intarzie mai mult de-o ora, kebab, oameni care merg desculti vara, autobuzul care vine exact la ora trecuta-n program, multi batrani, putini copii, oameni blonzi, ultrabronzati, imbracati in alb sau culori pastel, imigranti cu nemiluita (primiti oficial cu bratele deschise, neoficial cu un sut in fund), lecturi publice in sali arhipline chiar in conditiile in care se plateste intrarea, proteste studentesti, memoriale ale Holocaustului, mancare organica, Angela Merkel, stegulete la masina si patriotism redescoperit de fiecare data cand joaca echipa de fotbal, caini care nu latra, Berlin, der-die-das. Sa las textul asa?


De fapt singurul loc din Germania pe care-l cunosc cat de cat bine e Berlinul, deci poate ar trebui sa vorbesc despre Berlinul de azi. Berlinul care, desigur, nu e Germania (ah, cliseele!). Berlinul e "doar" un oras care are-n comun cu restul tarii limba. Si nici aia in totalitate, berlineza fiind o chestie aparte (si aproape imposibil de inteles, de altfel). In rest, unde-n Germania e curat, in Berlin e murdar. Unde-n Germania e liniste si ordine, in Berlin e harmalaie si dezordine. Unde-n Germania ai un restaurant care serveste ceremonios gasca cu sos gros de naiba stie ce, in Berlin ai o kebabarie sau o pizzerie. Unde-n Germania e total interzis sa fumezi, in Berlin, chiar daca-i interzis, ti se aduce o scrumiera (dupa ce au fost intrebati si ceilalti daca sunt de acord). Sigur, e rece, gloomy, depresiv, exact ca restul tarii. Sigur, iarna tine vreo 6 luni, dintre care vreo 4 traiesti ca intr-un beci (se intuneca foarte devreme). Numai ca depresia asta e alungata rapid de o chitara care zguduie geamurile barului de peste drum, de un cuplu de spanioli care se cearta in gura mare pe strada si un pic mai incolo ii vezi alergand cu berile-n maini si pupandu-se cu foc la semafor, de cainele cu palarie si ochelari de soare al vanzatorului de tigari de contrabanda, de cersetorul care te abordeaza mai intai in germana, apoi in engleza, apoi in franceza si, in cele din urma, ridica resemnat din umeri, scoate cartea din buzunar si mai citeste un pic.


Clar, avem doua Germanii. Una e tara aia mare cu oameni totusi simpatici in lipsa lor de gust, de umor si de spontaneitate. Cealalta e Berlinul, oras care inca-si linge ranile (te lovesti de zidul ala cand te astepti mai putin), dar care traieste atat de dezordonat, exuberant si colorat ca ii ierti toate pacatele. Cliseele despre nemti si limba lor stau in picioare, insa acum se mai intampla ca functionarul de la primarie sau asistenta medicala sa se ratoiasca la tine. Se intampla sa te murdaresti rau pe picioare daca te apuca boemia si iti scoti pantofii. Ah, si se mai intampla (cum am patit eu acu' vreo luna) sa nu auzi, timp de o saptamana intreaga, nici un cuvant in germana pe strada.
_____

[Klara] Citeam cu ceva timp in urma ca Berlin devine tot mai mult destinatia preferata a artistilor. Chiriile mici, spatiile ample in care se poate lucra si expune, programele de subventii culturale, toate atrag si stimuleaza activitatea artistica.


La vremea respectiva am retinut stirea mai ales pentru ca mi se parea putin ciudata. M-as fi asteptat ca un artist sa fie atras mai degraba de Paris, sau de Londra, sau de Amsterdam, daca e sa ma gindesc doar la capitale europene. Istoria, cultura nationala, impresia personala despre aceste orase le recomandau in ochii mei pentru a deveni locatii apreciate de cei ce doresc sa creeze. Am ramas usor mirata ca artistii, asa cum s-au inradacinat ei in mentalul colectiv, ca fiind boemi, iresponsabili si dedicati exclusiv creatiei, par sa poposeasca intr-un loc anume motivati fiind de conditiile materiale – artistilor, nu-i asa, le sade bine sa fie muritori de foame, sa nu le pese de ziua de miine, sa nu aiba preocuparile meschine si limitatoare, gen chirie si venituri, ale unui functionar care lucreaza from nine to five.


Mare parte din aceasta impresie se baza atunci, desigur, pe prejudecati si clisee. Mi-am dat seama de asta cind am ajuns, in sfirsit, sa vizitez si eu Berlinul.


Am stat acolo o saptamina si am avut marele noroc sa locuiesc la o berlineza, fosta colega de facultate, care m-a purtat prin locuri prin care, turist fiind, probabil nu as fi ajuns niciodata.


E greu de descris in cuvinte sentimentul, senzatia fizica, impresia asupra subconstientului, pe care le lasa Berlinul. E un fel de betie la limita dintre sublim si devastator, un mix care nu are cum sa nu te schimbe – o data trecut pe-acolo reperele, limitele, se deplaseaza mult in sus si mult in jos, simti ca esti aproape de cer, dar si periculos de aproape de iad. Daca ar fi sa existe un singur cuvint care sa poata cuprinde toate fatetele acestei senzatii, acesta ar fi cu siguranta ‘libertate’.


Experienta trairii libertatii in Berlin poate fi ametitoare pentru cineva care a servit acest ingredient al vietii doar in portii mici, atent masurate si restrictionate, nu atit de sinele obisnuit sa se autocenzureze, cit de mediu, anturaj, sistem.


Parte importanta din secretul acestei libertati este faptul ca amintitele chirii mici, abundenta de spatii de creatie si expozitie, subventiile pentru cultura, degreveaza existenta artistului de supliciul revenirii cu picioarele pe pamint, pentru a supravietui.


In Berlin, pentru a supravietui, nu esti constrins sa revii cu picioarele pe pamint, ceea ce poate fi deopotriva o binecuvintare si un blestem, depinde de cum stie fiecare sa isi traiasca si sa isi administreze libertatea.


Daca as fi artist, azi as fi in Berlin.
_____


[Zamboni] in-das-Kraut-sein


germania a lasat mostenire Lumii, din cate imi dau Seama, un unic mare Concept – acela de varza [mai precis Varza] si nu doar fiindca i se aplica. concept care, in parte din pricina Corespondentului sau romanesc de origine dacica, dar nu numai si nu in primul rand, imi prilejuieste cateva Consideratiuni de natura Determinismului lingvistic.


in Speta am Certitudinea tot mai apasata ca marea Provocare a Lumii germane – si Ratiunea pentru care Kultura germana a ajuns unde a ajuns – a reprezentat’o Lupta sa cu Uratenia Limbii germane. o uratenie fara de seaman printre limbile Europei. o Uratenie mecanica & ritmata, care supravietuieste oricaror Ingeniozitati lingvistice. o uratenie care se resimte excelent in Poezia germana, care e foarte urata in germana si mult mai frumoasa in traducere. intocmai pe Dos fata de limba franceza, spre pilda, pe care o inteleg mai putin, Fapt care nu ma impiedica totusi sa gust poezia in franceza mult mai tare, desi n’o pricep [apropos, rimbaud in engleza suna ca un filistin care’i prezinta unui concetatean colectia sa de timbre].


revenind, Germana e o limba anevoioasa si precara care se imbogateste prin Konkatenare, motiv pentru care atarna de Calcaiul oricarei Kulturi nationale ca un lantz cu Katusche. or, intr’o astfel de situatie, tot ce’i ramanea de facut Kulturii cu pricina era sa’si depaseasca Limba, Prozess temerar dar ratat – pana acum – de Ganditorii teutoni. de unde mostenirea de Concepte ridicole si intraductibile si in mare masura ininteligibile, in care a excelat Kultura germana de la Walther von der Vogelweide [ce nume!] la Heidegger [ce nume!]. aceasta ar putea explica de altfel si o anumita pre-eminenta a Kulturii germane in domeniul Muzicii care, din fericire, nu are nevoie de Limba. Kestiune confirmata indirect de uratenia Muzicii germane cu versuri – ca de exemplu Wagner.


un cuvant dulce are totusi Limba germana: ”Kant”.

Kommentare:

  1. Nu pot scrie despre germania fara sa fiu subiectiva, mai subiectiva decit as fi scriind despre franta, de a carei culturi, civilizatie si limba am fost indragostita.
    Pentru ca, traind acolo o perioada, m-am simtit oarecum in interioritatea mea, acasa. In ciuda unei clime cu vinturi permanente si umezeli pina in oase, orasul acela de la gura elbei, este un loc catre care tinjesc uneori. Am iubit cerurile cu nori fabulosi, parcurile imense, casele rinduite, curatenia si ordinea, indiferenta plina de amabilitate a oamenilor. Si uneori nu pot gindi drept fara sa stau strimb, asa ca nu ma pot abtine sa nu contrazic.

    AntwortenLöschen
  2. Ah, ce zapacita sint, mai sus vorbeam despre Hamburg.. Dar sa revenim...
    Herr Zamboni, te contrazic: limba germana nu este urita! (nu exista limba urita, asa cum nu exista popor urit) Nu este suava, melodioasa (cum nici romana in î-uri, ã-uri icnite pauzal, si gi, che, chi turcite nu e mai breaza) pentru ca
    Germana este o limba practica, obiectiva, cu ritmicitate si cadenta. Cu o ordine exemplara. Fara inuendouri, fara neinteligibilitati, fara compromisuri, fara imprumuturi. E robusta, disciplinata si angajanta. Si sincer, taman aceasta concatenare lingvistica mi se pare mai imaginativa decit oricare imprumut neologismic. Pentru ca limba astfel, nu mai este un formalism ci devine un exercitiu mental.

    AntwortenLöschen
  3. Hamburgul nu e nici el chiar Germania tipica. :)
    si mie-mi place.

    AntwortenLöschen
  4. :) nici nu ma indoiam ca iti place...germania tipica este la sate nu in marile orase :D

    AntwortenLöschen
  5. @ meea: ei, lasati, ca frankfurtul e oras considerat mare si nu-mi place nici cat negru sub unghie. :) nici koeln, stuttgart, muenchen (desi acolo am fost mai mult pe fuga, poate mi-o fi scapat esentialul). mai sunt cat de cat ok oraselele mici universitare, ca alea din baden-wuerttemberg. da' in rest... :P

    AntwortenLöschen
  6. @zum - de gustibus. Imi place germania, mi-a placut viena, as trai chiar si la budapesta. Si foarte clar as trai ultimii ani ai vietii oriunde in ardeal, de exemplu. Detest bucurestiul. Daca nu ar fi aici niste oameni anume as pleca oriunde.
    Asta sint eu in subiectivitatea mea, pentru mine acasa este acolo unde pun capul sa dorm si unde ma simt bine.

    AntwortenLöschen