creier

sa imi amintesc...la un moment dat am scornit o chestie intr-un moment de deprimare cind stateam in mizga resentimentelor si fricilor mele ridicate la rang de cetate...la vremea respectiva in fervoare elucubrativa am spus: "as vrea sa ma fericesc cu o autofelatie a organului numit: creier"
taman ce stam eu si analizam senzatiile serii acesteia si m-a lovit: imi place creierul meu, il iubesc, il admir, i-as dedica poeme si simfonii, eventual un monument.
o sa spuneti, e doar un organ, celule, tesuturi, arata ca un aluat framintat si impaturit, un cocolos de pliuri, da! dar in maretia lui, el creeaza lumi fantastice populate de personaje fabuloase, nu conteaza ca uneori ramin intangibile naluciri, sint sublime in ciudatenia lor si poti sa le atingi, mirosi, scoate din cutiute si sertare de cite ori vrei sa te bucuri de ele.
are citeodata ca orice creier si niste lipsuri...asa mici dar cum functioneaza mai mult la impulsuri senzoriale decit la analize matematice, il scuz.
si uite ca imi mai trece ceva, de la stinga spre dreapta...
este adevarat. o clipa, temporalitate efemera, traita intens poate fi mai puternic infipta in ramificatiile memoriei. 
vedem ce se mai intimpla mai departe pentru ca jocul seductiei devine interesant, creierul meu face click, click si se gindeste ca uneori realitatile se pot intrepatrunde vremelnic.
anyway este o senzatie de bine si de atemporalitate duioasa