"The most terrifying fact about the universe is not that it is hostile but that it is indifferent; if we can come to terms with this indifference, then our existence as a species can have a genuine meaning. However vast the darkness, we must supply our own light." Stanley Kubrick

18.06.10

Noaptea

Avea un creier cit un oras. Cu lumini multicolore, case, cladiri de birouri, parcuri, strazi cu freamat si furnicar de locuitori. Protagonisti de comedii, melodrame sau fantezii care se intersectau, mergeau in aceeasi directie, in grupuri sau singuratici, care pur si simplu traiau. Ce era surprinzator, toti isi spuneau pe numele mic. Si vinzatorul de ziare, si politistul, si maturatorul, si gospodina, si functionarul, si coafeza, chiar si opulentul sef de companie se tutuia cu portarul. Unii zimbeau mai des, altii erau de-a dreptul pusi pe sotii iar altora, nascuti in zodii mai serioase, le statea gravitatea ca o manusa.
Fiind cu totii telepati, se certau rar si plingeau foarte putin.
Insa, nu fusesera tot timpul asa. In urma cu ceva vreme printre ei domnea haosul si pentru ca nu se intelegeau de fel, fusesera cu totii deprimati si atunci plinsesera atit de mult incit lacrimile lor alcatuiau acum o mare in jurul orasului.
O mare cit o inima.
Asadar, ea avea un creier cit un oras si o inima cit o mare.
Ati vrea sa stiti, cred, povestea ei.
Pai, nu prea e nici o poveste sau cel putin, acum, nu prea e ceva ce s-ar putea povesti.

Ea acum, tace.
Deschide fereastra, priveste jumatatea de luna in noaptea cu putine stele.
Cum nu sint telepata, nu aud ce gindesc locuitorii orasului si cred ca nici ea nu mai asculta freamatul creierului. Cit despre inima, e linistita, cu valuri line.
Ea priveste in noaptea albastra, se intinde dincolo de fereastra deschisa si desprinde usor jumatatea de luna. O agata la piept, sa lumineze cerul deasupra creierului ei si sa i se oglindeasca in inima.
Apoi, asteapta ca ceva imprevizibil sa se intimple chiar miine, odata cu soarele ce va rasari.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen