despre alfa si omega

vorbeam zilele trecute cu un prieten despre perechea pe care si-o doreste fiecare, despre cel/cea cu ti-ai imparti existenta, despre cel/cea cu care ai merge pina la capatul lumii.
e un subiect de pritocit si in sinea proprie, lucru pe care de altfel il fac de ceva vreme incoa cu mici pauze de zburdat pe cimpiile vesele...
ce mi-as dori eu de la un barbat: sa imi fie sare si piper, sa nu-mi puna limite, sa nu incerce sa ma schimbe, sa-mi respecte dimensiunea umana, sa vada in mine si o femeie dar si un camarad si sa ma iubeasca mai putin decit l-as iubi eu.

poate exista nedumeriri, deci explicatii:
sare si piper intr-o existenta inseamna si echilibru dar si condiment atit cit trebuie sa fie pentru un cotidian trait nu tirsiit.
de buna voie si nesilita de nimeni daca simt ca trebuie, ma transform in fluture...nu imi plac limitele, ma inhiba, acumulez frustrari si daca nu pot fugi intr-o lume interioara fug la propriu indiferent de consecinte, asisderea daca ma simt redusa la dimensiunea de carne.
apoi eu gasesc temeiul unei relatii ca fiind fair play-ul, respectul pentru ce este, gindeste si face omul de linga tine, puterea de a fi acolo cind e nevoie, a vorbi deschis despre probleme, a imparti, a pune umarul, a merge impreuna la razboi!
iar cit despre impartitul iubirii stiu ca sint un om mai bun cind iubesc, atunci orbesc usor de ochiul sting, acolo in zona fiintei mele...

ps: inca nu am gasit, mai caut, cu toate scormoniturile printre pietre, pe dupa copaci, printre sobolani, viermi, cameleoni, fantasme nocturne usw.
daca voi gasi, generoasa cum sint, voi dezvalui locul unde se afla insula perechii ideale.